Articol de Umplutură - Muzică

  Deși inițial articolul avea să urmeze o tematică religioasă (sau mai bine spus, anti-religioasă), m-am gândit, că de Crăciun, poate ar trebui să vă las să bucurați de nașterea fiului, care este de fapt tatăl al cărui fiu este de fapt. Ați înțeles?

  Bun, așa că, dăm naștere unui articol irelevant, arhitipizat, epuizat. Tooooaaaaată blogosfera a scris despre genuri muzical, ce si cum prefera. Eu cred ca asculti ce vrei, atat timp cat nu ma faci sa ascult ce asculti tu. Asta implica sa dai drumul la muzica pe telefon, la difuzor, sa-mi tii tu morala ce muzica ar fi mai bine sa ascult.

  Cel puțin, în ceea ce privește persoana mea, îmi place să descopăr muzica, melodii, artiști. Dacă vine cineva și-mi spune Bă, ai auzit de xulescu, ia bagă aici niște melodii, să vezi ce tari îs, îmi strică tot cheful.

  Nu știu, vouă nu v-a dat așa ceva senzația de SH, de uzat. Pur și simplu nu-mi mai face plăcere să ascult o melodie, dacă o aud la altcineva.

  Și în raport cu înclinațiile mele muzicale, asta se poate dovedi o problemă serioasă. Încercați voi să găsiți o melodie din anii 80-90 pe care să n-o fi ascultat-o nimeni. Am momente când îmi revin subit, flash-uri cu melodii ce-mi plăceau în tinerețe. Și ascult frumos muzica în căști și vine Igreculeasca: Ce muzică asculți? Îi întind tremurând căștile, după care: Vaiii ce-mi plăcea melodia asta, de când n-am mai ascultat-o!
  Îmi strică mie cheful. Cât tupeu pe oamenii ăștia.
  În fine, trecând peste trivialitatea acestei deviații care este poate doar proprie, nu consider, că orice lălăială poate fi numită muzică. Muzica, este la urma urmei o artă, iar orice artă, are un scop - iar tu cititorule te gândești că iar a venit unul moralist. Nu.
  Eu cred că majoritatea nu înțelegem că orice facem are un rost, urmează un curs, un destin, ce asculți, ăla ești. Și nu numai pe partea melodică, lirica e cea ce ți se urcă la cap. Manelele fără versuri ar fi o mică devianță de la muzică orientală, ignorantă. Ar prinde? Mă îndoiesc. Trebuie să auzi ce spune guță de dușmani, de iubire, femei, bani, euroi, dar voi cădeți în plasa asta, în mirajul ăsta.
  Omule - că ești om, ai capacitatea imbecilă de a gândi, dacă nu o folosești, ești cu nimic mai mult decât o maimuță îmbrăcată și machiată - gândește-te la ce asculți, analizează, nu-ți ia mai mult de 1-2 minute, și asta doar dacă ești căzut în cap. Dușmanii ți-i faci cu mâna ta, nu vin singuri să te dușmănească, iar dușmanii despre care cântă guță suntem noi, cei ce desconsiderăm maneaua ca și gen muzical. Practic, voi vă alăturați unui maimuțoi, cu o capacitate limitată de gândi. Ce dușmani, să fim serioși, DUȘMANI?! what are we fucking stupid?!
  Omul secolului XXI nu este capabil să poarte o discuție, ne dușmănim, hiene ce sunteți. Vă cântă de iubire și vă pun trei celulitice să dea din cur. Asta-i iubirea. Numai înșelați, suferință. Victimizare. Normal că totul se va învârti în jurul tău, egocentricule, tu ești subiectul închipuit al melodiei. Și așa ajungem să ne comportăm ca suratele primate, în loc să ne vedem fiecare de treaba lui.

  Să fim serioși, n-ai decât să asculți muzică orientală! Partea cea mai proastă, e că dacă te uiți bine la unul din ăsta, observi că...nu prea ai ce vorbi cu el. Școala nu i-a plăcut că el juca fotbal. A devenit un vagabond, un hoț, un bătăuș la colț de bloc, un eșuat care-și bate iubita că i-a pus prea multă sare în mâncare și că nu i-a spălat chiloții cum trebuie la mână, că și-a luat BMW din 90, mașina de spălat e inutilă. Și aia altă proastă. Gândire limitată, fără perspectivă. Nu înțelege noțiunea de repercursiuni, dară-mi-te mentalizare. Pentru acești oameni nu există decât sinele, un EU de o dimensiune inconmensurabilă.
  Rareori am avut ocazia să cunosc o persoană care ascultă manele și să se dovedească inteligentă. De fapt, pot să număr pe degete. La o singură mână. Cu trei degete lipsă. Și tot pe oameni de genul ăștia îi auzi: Ce rău trăim. Nu sunt locuri de muncă.
  Citându-l pe Bill Hicks, surprins într-o cafenea de o chelneriță, citind:
Chelnerița: De ce citești? - nu Ce citești, ci DE CE CITEȘTI.
Hicks: Păi, citesc din mai multe motive, dar probabil cel mai important, e ca să nu ajung chelner.
  Înțelegeți?

Ca și concluzie, vă las în lirica lui DELIRIC.

[RCS] Leon: The Professional

Recomandare Cinefilă Săptămânală - 19.12.2010

Download fișier .torrent aici.

Vizionare plăcută!

Economie. De ce suntem în criză?

  Deși am ezitat în a scrie acest articol, în special fiindcă nu știu la ce nivel să abordez această temă (fiind în relație cu nivelul - sau aproape de nivelul - cititorului), deci de aici, poate înțelegeți ce dileme am avut.

  Și asta fiindcă toată lumea arată cu degetul spre politicieni, spre guvern, și nimeni nu își asumă nimic. E ciudat să vezi oameni, ce iau partea unei tabere sau alta. E ciudat e puțin spus. Aruncăm cu gunoaie unii în alții, fără a cunoaște de fapt problema sau problemele, nu o dată am auzit oameni punând întrebări de genul „Dar de ce nu mai fac niște bani, adică de ce nu îi printează!”, urmate într-un interval de câteva milisecunde de expresii de genul „E vina lor că trăim prost, a lor, că nu avem bani, că nu avem ce mânca, bla bla, bla bla bla.” E irelevant ce spui după prima perlă, fiindcă scoate în evidență, grosul cunoștiințelor tale.

  Oameni buni, fără supărare, vina cea mai mare, e a voastră.

  Dar până la argumentarea acestei idei, să vă țin o mică teorie, o mică introspecție în lumea economiei. Nu țin morțiș să citiți, dar, probabil va răspunde la câteva dintre întrebările fundamentale.

  În primul rând, banii unei țări, echivalează cu producția internă. Vom folosi ca raport de măsurare, aurul (deși, absolut toată producția internă se încadrează, deci o vom echivala). Să spunem că produci, într-un an,  în valoare de X kilograme de aur, care, raportate la cursul de schimb al aurului pe piața internațională, valorează 70 de lei. Deci practic, valoarea economică a țării este egală cu de X ori 70 de lei. Astfel, producția monetară, TREBUIE să fie cel puțin egală cu aceste cifre! În caz contrar, valoarea aurului va crește DIRECT PROPORȚIONAL cu cantitatea de bani pe care o produci, pentru ca în final, să crească inflația, și valoarea produselor să fie aceeași, DAR, să plătești mai mulți bani pentru ele. Deși, într-un final, probabil vor crește și veniturile, direct proporțional, astfel încât raportul se va echilibra. DAR, efectul imediat este creșterea costurilor, fără o creștere a veniturilor. Lucrurile se înrăutățesc. Dacă vreți mai multe detalii, căutați inflația din Zimbabwe, exemplul cel mai elocvent, unde, datorită acestei printări constante de bani, s-a ajuns, la incredibila bancnotă de 100 de bilioane de dolari. Câte denominări poți să faci?

  Și asta nu e tot, pentru a evita această inflație masivă, și a acoperi deficitul din producție, guvernele sunt nevoite să apeleze la împrumuturi externe, rambursabile, cu dobândă (27514 milioane de euro conform BNR). Acum, măcar de ar împrumuta numai de la FMI, a căror dobândă, este relativ mică, dar...nu sunt nici ei, atât de proști, să încredințeze unui stat ce s-a dovedit falimentar, o sumă atât de mare de bani, deci, statul, este nevoit să împrumute bani și de la bănci, cu dobândă mult, mult mai mare. Acum probabil vă întrebați „Da, bun, dar asta nu duce la inflație?”. Ba da. Dar mult mai mică. Din două rele...

  Sincer să fiu, aceste probleme, ar fi de domeniul imaginarului, dacă statul în sine, ar avea toate resursele necesare, pentru a acoperi nevoile cetățenilor. Dar oameni buni, să presupunem că nu am mai importa televizoare, telefoane, aparate de toate felurile. Nu am avea destule resurse agro-alimentare pentru a susține nevoile alimentare ale populației.

  În momentul acesta, concluzia unui om, capabil de o gândire logică, ar trebui să fie: „Da, deci totul este o problemă de infrastructură.”

  Și da, și nu.

  Problema, din punctul meu de vedere, este trei. Trifazată.

  Primul punct pe lista mea: Statul, Guvernul, Conducătorii, Bogații.

   Infrastructura ține de stat. Iar statul este condus, de guvern, oameni politici (marionetele magnaților). Fiind stat semi-prezidențial, puterea președintelui este infimă. Din câte am observat, în perioada pornită în momentul în care am reușit să mă descătușez de toate instrumentele de orbire în masă (religie, mass-media), tot ceea ce s-a întâmplat în țara asta, a fost pe modelul, fac cât mai mulți bani, și gata. Privatizări în masă, la prețuri de nimic, lipsite de condiții, cadru legislativ și obiectivitate. Nepotisme, interese, prietenii, și totul, TOTUL, a trecut pe lângă noi, fiindcă, nu ne mai păsa. Aveam televizor, luat în 60 de rate, la care vedem meciuri și telenovele. Aveam un salariu, GÂNDIT, suficient pentru a acoperi nevoile și a înghiți în sec și a trece cu vederea tot ce se întâmplă în jurul nostru. Copiluț de 2-30 de anishuori, care abia știe să citească, dară-mi-te să scrie corect ruomîneshte, cu telefon de ultimă generație, ca să fi în pas cu moda, și, fie vorba între noi, la cât muncește, îl și merită.

  Aceste tertipuri au funcționat. Până când nu s-a mai putut. S-a luat tot. Totul este într-o stare atât de depravată, încât, la această reducere salarială, de 25%, în condițiile în care, MI-E GREU SĂ CRED CĂ MAI AI CE FURA, totul se răstoarnă.

  Așa că ajungem la punctul 2 de pe lista noastră. Oamenii. Să fim serioși, în România, oamenii sunt proști, inculți și ignoranți. Adică, nu ai ce productivitate să ai, dacă 8 din 10 muncitori, își iau pauză de țigară la fiecare 10 minute. Dacă nu au pic de cunoștințe de economie, de respect față de client, față de munca pe care o fac. Și acum veți începe „Ce respect să ai dacă nu câștigi!” Oameni buni. Și șefii sunt aceiași oameni. Înțelegeți? Atât timp, cât este în interesul lui financiar, va face tot posibilul ca lucrurile să meargă cum trebuie. Iar acei 2 din 10 oameni, care își fac treaba cum trebuie, depun efort să compenseze pentru ceilalți opt, nu primesc nicio recompensă. E un cerc vicios. Atât de vicios, că dacă încerci să-l rupi, te calcă și te zdrobește, fără să clintească. Și totuși, de n-ar fi fost ignoranța asta a omului, nu am fi ajuns în situația asta. Criza nu există! Poate ați mai văzut acest mesaj. E imaginară. E în mintea voastră, și cu puțină cultură, veți înțelege și de ce.

  Și așa ajungem la problema cu numărul trei.

  O economie sănătoasă, merge pe filozofia cumpără și vinde, vinde și cumpără. Ține banii în circulație. În momentul în care s-a zvonit (zvon pornit din gura bancherilor și a băncilor) că vine criza, companiile, au oprit toate investițiile. Fonduri de urgență, economii. Și oamenii la fel. Banii nu au mai circulat. Micii întreprinzători închiși, falimentari, datorii. Și știți de unde a pornit totul? Tot de la bănci desigur, dar în tandem cu omul de rând, poate chiar cu tine, sau cu părinții tăi.

  Băncile au reușit, să ne convingă să creăm un BOOM ECONOMIC ARTIFICIAL! Boom-ul economic se referă la o perioadă de creștere rapidă, stabilă, a economiei, proporțională cu creșterea producției. Am produs noi ceva în plus?! Poate în minus. De aici artificial. S-a dat liber la împrumuturi pentru cele mai mici mărunțișuri, de nevoi personale, că vreau boxeri de la Cătălin Botezatu, să-i vadă pretena în dormitor! Televizoare, frigidere, mașini de spălat, telefoane, toate porcăriile le luăm în rate. De ce să strângem bani, nu! Calculăm până la ultimul bănuț necesar subzistenței, și restul îi dăm la bănci. Ce ne mai trebuie bani când avem plasmă de 100 de centimetri?! Și iaca, bani nu mai sunt, tăiem 25%, și muriți de foame. Cu puțin mai multă știință, și mai puțină ignoranță, și un TV mai prost, mai puține reclame, mai puține cumpărături inutile, nu ați  fi ajuns aici.
  Dacă nu ați înțeles idea, toți banii voștri, se duc pe rate, în loc să intre în ciclul cumpără-vinde al economiei, deci banii nu circulă. Deci criză.

  Implicațiile sunt uimitoare. Le depășesc pe „tanti Maricica nu are ce mânca”. 

  Știți care a fost industria care a scos lumea din MARE RECESIUNE din anii '30?! Industria de război. Da, oameni buni, Al Doilea Război Mondial a scos lumea din cea mai mare criză monetară din istorie.

  Inițial, am crezut că, acum, totul va porni ca un război civil, nu avem ce mânca, cu ce ne îmbrăca, cu ce ne încălzi. Dar, încet încet, tind să cred că va porni din ASIA.

  E de actualitate, Coreea de Nord versus Coreea de Sud. Comuniști vs. Aliați. Nu vă sună deloc cunoscut? Hai să vă pun problema altfel: S.U.A. este cea mai mare putere actuală, militară și economic. Dar în declin. Scaunul ei se clatină, odată cu ascensiunea Chinei, comuniștilor, trecuți pe locul doi, peste Japonia. Aliatul Coreei de Sud, a reușit să convingă Japonia, de curând, să li se alăture luptei - deloc suspect. Asta ca să nu vorbim de WikiLeaks. Dacă voi credeți, că este veridic, și că nu au dat intenționat acele documente, credeți în continuare. Se distrage atenția, creând, în același timp, alte conflicte. Nu știi unde să te mai uiți. Dar asta este o altă problemă, poate într-un articol viitor, sunt încă destul de curios să aștept să văd cum se vor desfășura evenimentele.

  Întrebarea, care este cea mai relevantă acum, nu este cine, sau de ce, ci, CE, ce vom face, ce este de făcut.

  Este inutil să dai actuala conducere jos. Inutil. Vor veni alții, de aceeași teapă, la fel ca la revoluție. Îți vor da înapoi cei 25%, și vor fura tot ce mai este de furat. Și nu va mai fi nimic de făcut. NU!

  Gândirea, intervenția trebuie să fie RADICALĂ! Oamenii ăștia sunt depășiți de situație! Înlăturat tot! Puși oameni tineri, de perspectivă, investit în tineri ingineri, inovat, brevetat, soluții noi, înafara cercului, cercul nu trebuie să mai existe, legislație nouă, preluat modele funcționale, aplicabile nouă, dar, în primul rând, lucrat la mentalitatea omului. Și dacă nu găsim oameni în interior capabili să facă asta, îi aducem de peste granițe. Nu e loc de mândrie. Să aveți mândrie când vedeți ungurii cu cetățenie română că nu vorbesc LIMBA ROMÂNĂ, și că vor ca sărbătoarea națională, ZIUA NAȚIONALĂ, să fie la o dată, care să facă parte și din istoria lor. Oameni buni, CUM puteți accepta așa ceva?! Rușine! Să nu fim rasiști, bozgori nenorociți, vor ca ziua națională să relaționeze cu ei, vor școli cu predare în limba maghiară, vor autonomie!? să meargă naibii în Ungaria! Forțează nota, și într-un final, ne vom trezi, și săraci, și în fundul gol.

Disclaimer: Îmi cer scuze pentru eventualele dezacorduri, sau greșeli, m-am aprins scriind aceste rânduri, articolul nu a trecut prin revizii, va trece probabil, dar nu azi.

[RCS] 9 (NINE)

Recomandare Cinefilă Săptămânală - 12.12.2010

Download fișier .torrent aici.

Vizionare plăcută!

Introducere în EU

DISCLAIMER: Video-ul inițial a fost schimbat cu unul ce consider că are o relevanță mai mare. Primul video poate fi vizualizat aici.

  Mă consider o persoană bivalentă (ca oricare alta) în ceea ce privește conștientul (gândirea aptă și logică) și sub conștientul. Însă lumile mele diferă ca de la vid la atmosferă. Vedeți voi, din perspectiva mea, există trei tipuri de oameni, cei care fac, cei care nu fac, și paraziții care sunt acolo doar pentru a irita celelalte două categorii. Inutilitatea ultimei categorii este discutabilă, DAR, bunul și răul sunt în egală măsură utili, cel puțin în ceea ce privește bunăstarea, un termen ce va fi intens folosit în articolele mele.

  Noi co-existăm în ceea ce este numit, o societate socială, iar, sociologii, psihologii, psihanaliștii, urmăresc să includă în această societate doar pe cei apți social. Restul, anti-socialii, sunt excluși până în momentul în care se aliniază standardelor societății.

  Nu sunt deacord. O societate, ca o știință, un volum informațional, poate avansa, inova, doar prin prezența noului, diferitului, ieșitului din comun. Sigur o societate ideală ar conține doar membrii cu aceleași perspective, același comportament, dar ar fi ideală și din restul punctelor de vedere, toți ar trăi exact cum și-ar dori. De aici poate se naște un paradox, dacă ceea ce tu îți dorești, depășește granițele impuse de mine, atunci avem un individ nemulțumit, nu? și prin urmare, am ieși din sfera idealității sociale. Până a ajunge la acel nivel, al idealului social, tot ce putem face, e să sperăm că avem destui de puțini anti-sociali, să nu răstoarne valorile bune deja stabilite (deși nu vom ști care sunt acestea decât în momentul în care vom atinge idealul social), și suficienți de mulți să deschidă subiectele ce vor deschide porțile către valorile ce ar trebui introduse în dogma socială pentru a reliefa o societate competentă și ideală. Anti-socialii astfel, pot fi împărțiți în două categorii: cei cu scop final pozitiv, și cei cu scop final negativ.

  Și acum voi reveni la bivalența mea, de antisocial. Pot să spun că sunt anti-social din ambele lumi. 

  Sub-conștientul, ia partea omenirii, e idealist, până la urmă, în spatele fiecărui sceptic stă un idealist realist. Cred cu tărie că omenirea trebuie să-și folosească toate puterile pentru se ridica împotriva sistemelor denigrante, separatiste, individualiste, să urmărească, într-un final acea bunăstare generală, indiferentă de rasă, culoare, sau ideologii, deci, un sistem idealist, în care totul să funcționeze impecabil, ca niște sprockets bine unse. Și aici intervine paradoxul. Și scepticismul, și realismul.

  De aici intervine conștientul, gândirea logică preia controlul, și îmi dau seama, că o astfel de societate este imposibilă, omul este o ființă egoistă, arogantă, ignorantă, deci cum te poți aștepta la o astfel de ființă, să se gândească în afara propriei cutii cerebrale, și să se gândească ce poate să facă pentru ca ființa de lângă el să trăiască, dacă nu mai bine, măcar la fel de bine ca el? Cum? Când suntem prea ocupați să punem etichete unii pe alții, să divizăm, să construim state și stătulețe, religii, sub-religii, în loc să ne vedem adevăratul scop, să admitem faptul că rolul nostru pe Pământ, este să facem uz de puținul timp pe care-l avem la dispoziție, să ne oferim și nouă satisfacție, dar și celor din jur. Noi urmărim să putem dormi pe paturi largi ca să ne crăcim pe toți cei 2 metri lățime, când un bătrân doarme cu un ochi deschis în ghenă - păcălit de un escroc și un notar ca să-și vândă casa - până se trezește vreun locatar să-l dea afară, eventual și cu un șut în fund. Că na, suntem oameni ce naiba. 

  Și nu susțin doar bunăstarea socială, nu, ci și cea pentru membrii altor specii, fiindcă nu sunt adeptul filozofiei religio-egoiste că noi suntem oameni, suntem superiori și noi conducem. Nu. Dacă am fi superiori, ne-am purta ca atare, cu respect, nu am supune propriilor scopuri sau prejudecăți, ființe neputincioase, ce doar încearcă să coexiste pe aceeași planetă. Dar nu. Noi trebuie să fim opulenți. Noi credem în Dumnezeu, și Dumnezeu ne-a dat planeta asta nouă, noi suntem centrul universului, el e Alfa și Omega, noi suntem Beta (pentru cei neinițiați în taina calculatoarelor, beta este versiunea de testare a unui program, de aici alegoria) și deci și prin urmare putem face orice vrem. 

  NU!

  Ai dreptul să faci orice în momentul în care supraviețuirea ta depinde de asta. Mănâncă suficient cât să îți treacă foamea. Dar nu, Cum să facem asta, mie îmi trebuie haină de blană! Că e la modă! Și mi-e frig! Și nu am altceva cu ce să mă îmbrac! asta ca să nu mai spun de mâncăm 5-6 shaorme pe zi, combinat cu încă 3 fripturi, hot-dogi și hamburgeri. Păi ce naiba. Trebuie să susținem cele 200 de kilograme în plus, nu?

  Într-un final, omenirea nu cunoaște echilibrul. Omenirea cunoaște doar abuzul. Cu câteva excepții, dar majoritatea merg pe principiul, dacă distrug planeta, ecosistemul, eu unde mă duc, ce mă fac?, deci tot egocentrism se numește.

  Prin urmare, ce-mi spune rațiunea?!

  Omenirea trebuie să dispară, să moară, în chinuri de preferat, să sufere, să plătească (mizantropie).

  Omenirea nu este nimic mai mult de un parazit, ce își va cunoaște sfârșitul mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil, ca urmare a propriilor acțiuni, deci în alte cuvinte, un suicid. Important este, ca acest lucru, să se întâmple, destul de devreme, pentru a opri alte intervenții umane în alte specii, neprivilegiate, ce nu dispun de un creier primat, capabil de a dezvolta metode și tehnici noi de a cauza suferință, și își văd de treaba, de viața lor, echilibrată, în ton cu ecosistemul.

  Sfârșit.

  Sau, poți fi în continuare un idealist și să speri, că vom fi suficienți de inteligenți, pentru a ne uni într-o societate, să nu zic perfectă, dar bună.
   Astfel vă recomand, un serial, anime (a fost și ecranizat, dar slab după părerea mea), ce reprezintă cel mai bine, bivalența mea psihologică: Death Note (download torrent: Jap. Audio/Eng Subtitles | Eng Audio).

Cine sunt oamenii din umbră?

Aşa, și? Ce treabă am eu cu moșul ăsta?

  Din momentul în care ai început discuția așa, aceasta nu are de ce continua. Moșul ăsta valorează MORT mai mult decât toată existența ta. Sau a mea. Egocentrismul nu are loc în aceste discuții. Problema poate părea pusă într-un mod satiric, dar ai putea aduna o mulțime, să  deschizi o discuție sobră, pe o astfel de temă? Mă îndoiesc, mulțimea s-ar aduna dacă le-ai transpune, cât de mult le-o trag politicienii și cum sunt furați ei de politicieni. Când în fapt, majoritatea politicienilor sunt cumpărați, iar aceștia acționează în numele unor terți, înstăriți, dar nu ca bunicul care are un Ford din '54 care valorează 40 de mii. Nu, când vorbim despre aceste persoane, vorbim de cifre astronomice.

  Oamenii ăștia nu sunt neapărat mai deștepți ca tine, sau ca mine, dar au avut iscusința, și-au cunoscut interesul, iar în final, acesta a primat oricărei nevoi de ordin colectiv. Pentru aceste persoane nu există noțiunea de noi, ci de eu, eu sunt puternic, eu controlez, eu știu totul. Nu dau nume. Nu insinuez nimic.

  Să spunem, că este un cocalar cu lanț de aur la gât, care are talent și frumusețe fără pereche în lume...dar la un nivel comparativ între lună și VY Canis Majoris. Înțelegi? Adică totuși, scopul este bunăstarea universală, nu?

  Nu. Cum nu?! Păi de chi cHi. Iarăși. Mentalizează-te la scară mai mare. Să ai...averea lui Bill Gates (pe care a avut-o înainte să doneze jumate' din ea). Ce ai face? Gândește-te, că, siguranța acesteia, depinde de legi. Siguranța e vitală. În ierarhia nevoilor, poate fi numită primală. Dacă vine vreun idiot, care vrea să te impoziteze cu 70%. Ce faci? Cumperi jumătate din parlament, că oricum te ajunge mai ieftin decât să-ți ia 70% din avere. Nu?! Sau dacă schimbă legislația într-o formă care nu îți convine? Când puterea ta economică o depășește pe a statului și 10-15% din bugetul statului e asigurat de ceea ce produci tu (vezi Germania și industria auto), atunci cu siguranță, cuvântul tău, banul tău, are cel mai important cuvânt. Drept de veto, dacă vrei.

  Da, bun, dar în cazul ăsta ce ne revine de făcut?!

  Nimic.

  Ai văzut bine. Nimic. Nu e nimic de făcut, în condițiile în care ne înfruptăm cu shaorme, când copii altora nu au nici apă de băut. Ne luăm BMW-uri din 1993 de peste Dunăre ca să ne dăm mari la țară la bunica, când incendiile forestiere, uraganele, calamitățile ating proporții inconmensurabile. Mă înțelegi? Când ferma ta de porci e mai importantă pentru tine decât găina vecinilor, atunci este o problemă.

  Concluzia? Nu este. Chiar dacă ați avea mâine toți banii din lume, v-ați limita în uzul lor pentru propria bunăstare. Fiindcă asta este capacitatea umană. Aici ne este limita. Cel puțin deocamdată. Turnăm copii, ne îmbuibăm și ne uităm la alții cum pleacă cu toți banii. Atât timp cât, suntem liberi. Ne autodenunțăm alegerile făcute, fiindcă au fost alegerile „NOASTRE”. Libertatea de a alege. Dar noi...trăim bine.